Iordania, partea I – Petra!

A trecut puțin timp de când m-am întors din călătoria mea incredibilă din Iordania și încă  îmi pare că a fost un vis. Chiar am fost acolo?! Am avut cu adevărat o șansă să văd orașul pierdut, Petra,  cel mai nou membru al familiei de minuni ale lumii??  Iordania este o ţară surprinzătoare iar Petra nu diferă cu nimic.

Există o mulțime de locuri speciale pe fața planetei  dar și locuri excepțional de uimitoare, cum ar fi Petra, care sfidează orice  descriere. Sper că fotografiile vă vor convinge despre imensitatea, frumusețea și istoria acestei comori arheologice. Pentru mine  această călătorie a  fost o altă  experiență de  viață. Deşi se spune că o fotografie face cât o mie de cuvinte, din păcate obiectivul camerei nu poate transmite şi sentimentele care te încearcă la faţa locului.

În timp ce îmi dau seama că sunt norocoasă să vizitez astfel de situri istorice incredibile, uneori doresc să pot face acest lucru fără cameră și să mă bucur de seninătatea, frumusețea și grandoarea locului. Dar, pe de altă parte nu mi-aș ierta niciodată că nu am luat cele mai bune fotografii posibile pe care le pot face în aceste locuri, pentru că niciodată nu știu dacă voi fi destul de norocoasă să revin. Pe măsură ce mă uit la fotografiile mele, luni și ani mai târziu, în  mintea mea se reînoiesc amintiri despre  oamenii pe care i-am întâlnit,  despre locurile pe care le-am văzut, inclusiv despre delicioasele experienţe culinare.  Şi  brusc fără să- mi dau seama sentimentele locului îmi revin mai puternice ca niciodată.

,,Orașul Trandafiriu,, aparţine   unei civilizații antice. Este  un oraș vechi Nabataean, datând de peste 2.000 de ani.  Misterul oraşului Petra ţine de un tânăr învăţător elveţian care la un moment dat s-a aventurat în zonă şi care a redescoperit acest oraş la mai bine de 200 de ani de când timpurile nisipii îl acoperiseră în întregime. Ce moment trebuie să fi fost!

Astăzi, Petra face parte din Patrimoniului Mondial UNESCO și este apreciat drept o altă minune a  lumii moderne.

Pentru a ajunge la Petra  am străbătut la pas impozantul canion numit Siq, îngust dar cu o lungime de aproximativ 1,2 km .

Uimirea la un moment dat am auzit-o cum se loveşte brusc de pereţii canionului . Nici măcar ea nu îmi era pregatită  pentru impactul întâlnirii cu primul megamonument al Petrei.

Trezoreria a fost sculptată la începutul secolului I ca mormânt al unui important rege Nabataean.

Deşi Trezoreria este una dintre cele mai   fotografiate clădiri ce apartine micului   regat antic al  Petrei, dorinta mea a fost sa străbat graniţele fotografiilor  și nu m-am oprit aici. Paşii m-au condus spre alte locuri, am vazut o serie de   morminte  cu sculpturi complicate, temple, coloane, obeliscuri și chiar un amfiteatru în stil roman suficient de mare pentru a încăpea 3.000 de persoane.

Următorul obiectiv care m-a impresionat a fost  Monastery, un fost templu al unui alt rege nabateean, Obodas I. Călătoria spre mănăstire a fost  obositoare dar a meritat orice efort. În drumul meu am întâlnit şi comercanţi care vindeau pentru câţiva dinari la tarabe eşarfe colorate, ceai dulce, shisha și apă.

 

Dragii mei, sunt convinsă că Iordania poate atrage   multe întrebări înainte de a va plănui o excursie aici.  Cât de sigură este aceasta țară? Care sunt costurile?  Ce să purtați ? Ce să vedeți? Cum să ajungeți și cât costă? etc.

Din acest motiv îmi doresc să îmi  împărtășesc câteva dintre experienţele  mele , pentru oricare dintre voi care intenționează să viziteze în curând Petra.

Cât de sigura este  Petra?

Aceasta este întrebarea care ne frământă pe toţi. Şi asta în special în urma evenimentelor ce au fost legate de  lupta împotriva terorismului în Orientul Mijlociu şi din cauza prezenţei  notabile a membrilor grupărilor  ISIS în regiune. Trebuie să vă spun că în Iordania am întâlnit şi cei mai prietenoşi poliţişti.  De-a lungul şoselelor am trecut prin nenumărate puncte de control unde la fiecare oprire eram întâmpinaţi cu zâmbete şi urări de ,,bine am venit în Iordania. Nu pot gândi în locul nimănui însă mie Iordania mi s-a părut o ţară în care poţi călători în siguranţă.

Cum să ajungi la Petra, Iordania?

Mulți vizitează Petra ca parte a unui tur organizat – dar asta nu este singura cale! Există opțiunea de transport în comun de la Amman și Aqaba, sau puteți închiria o mașină. De la Amman la Petra faci cu masina  aproximativ trei ore. De la Aqaba la Petra se fac în jur de două ore. Pentru a ajunge aici cu autobuzul aveți mai multe opțiuni fie din Amman sau Aqaba. Mai multe despre autobuze și transport public găsiți pe Pagina Oficială.

Când este cel mai bun moment să vizitezi Petra?

Petra  poate fi vizitată oricând în timpul anului datorită vremii calde. Eu aș recomanda  primăvara  (martie-mai) și toamna (septembrie-noiembrie. De asemenea încercați să ajungeți la site cât mai devreme posibil. Eu am ajuns la ora 8 dimineața și am evitat multe grupuri mari de turiști.  Evitați și zilele ploioase, deoarece valea este predispusă la inundații.

Cât costă taxa de intrare in Petra?

Începând cu aprilie 2017, un bilet de o zi pentru a vizita Petra costă 50 JD. Deoarece există atât de multe de văzut, mulți oameni aleg să ia bilete pentru 2 sau 3 zile. Un bilet de două zile costă 55 JD, iar biletul de trei zile costă 60 JD. Copiii sub 12 ani intră gratuit. Biletele Petra By Night costă 17 JD.  Nu uitați să vă luați pașaportul pentru a achiziționa biletul. Dacă intenționați să stați minim 4 nopți, vă recomand să cumpărați online Jordan Pass-ul. Este un card turistic care include intrări în multe site-uri și cel mai important, include viza si intrarea la Petra.

Cât costă un tur al Petrei?

Un ghid privat pentru traseul principal costă 50 JD. Puteți aranja la centrul de vizitare când ajungeți.

La ce oră se deschide și se închide Petra?

Centrul de vizitatori Petra este deschis în fiecare zi de la 6 a.m la 6 p.m în timpul verii și 6am la 4pm în timpul iernii.

Deși nu pare să existe un „timp de închidere” oficial, există instrucțiuni la poarta din față spunând că trebuie să părăsiți site-ul până la ora 19:00 în vara și la ora 17:00 în timpul iernii, dacă nu participați la Petra By Night.

Cât durează să te plimbi la Trezorerie?

La un ritm rezonabil, vă va lua în jur de 30 de minute pentru a merge de la intrare, de-a lungul Siq-ului, la Trezorerie.

Cât durează să ajungi la Mânăstire?

La un ritm rezonabil, este nevoie de aproximativ o oră și 30 de minute de la Trezorerie pentru a ajunge la Mânăstire.

Care sunt site-urile cheie pe care trebuie să le văd la prima mea vizită la Petra?

Siq, Trezoreria, Mănăstirea, Locul Înalt al Sacrificiului și Mormintele Regale.

Ce este Petra By Night?

În fiecare lună, miercuri și joi, există un spectacol de lumină magic la Petra, cu 1500 de lumânări care iluminează traseul spre Siq către Trezorerie. Experiența începe la ora 20:30 de la Centrul de vizitare Petra și se termină la ora 10.30. Biletele costă 17 JD. Puteți afla mai multe aici: Petra By Night.

Iordania a fost o excursie  plină de minuni istorice și naturale și aș îndemna pe oricine care are o dragoste de istorie, un sentiment de aventură sau o curiozitate a diferitelor culturi să ia în considerare Iordania pentru una dintre aceste excursii de o viață.

Si cum orice vacanţă în Iordania trebuie sa treacă prin deşertul Wadi Rum, nu rataţi următorul articol în care am să vă povestesc experienţa mea în acest loc desprins parcă de pe Marte!

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *